Drama Premiantului

Suntem o generație de premianți răniți care ne căutăm pe noi înșine în succesul nostru profesional sau social. Ne spunem că viața e o luptă și veșnic suntem într-o alergătură nebună ca să demonstrăm ceva cuiva. Nu ne dăm seama că de fapt, cei cu care ne luptăm suntem chiar noi înșine.Suntem o nație de copii mari care toată viața se străduiesc să ia "zece pe linie" și, deseori, orbi la propria suferință, dăm mai departe trauma asta și copiilor noștri. Îi hăituim, presăm, criticăm, comparăm - toate cu intenția declarată de a-i face "mai buni" și "a-i pregăti pentru viață".În fiecare dintre noi există un copil care așteaptă să audă și altă întrebare decât "ce ai făcut azi la școală?". Un copil care vrea să se joace, să fie liber, să nu mai facă "ce trebuie". Un copil care e unic și nu are nevoie să fie comparat cu alții, care și ei sunt unici. Un copil care are nevoie să audă: "Ești suficient. E suficient. Nu mai trebuie să faci nimic, să bifezi nimic, să demonstrezi nimic." Un copil care tânjește să-l luăm în brațe și să-i spunem: "Te iubesc exact așa cum ești".

35 și un strop de înțelepciune

Trăim într-o lume care deseori pare absurdă, haotică, contradictorie. Ne revoltăm de nedreptățile care par să se întâmple dincolo de controlul nostru, judecăm, ne polarizăm în "noi și ei". Convingerea mea este că singura relație pe care cu adevărat o putem transforma este cea cu noi înșine și abia apoi putem face pasul spre a vindeca relația cu alții. Că totul, totul pleacă de aici. Cred din tot sufletul că lumea asta nu mai poate continua dacă fiecare dintre noi va continua să rămână în propria lui bulă, luptându-se cu sine și urându-i pe alții care nu sunt la fel.

Crizele, cadouri ascunse

Am văzut oameni călătorind de la tristețe la liniște, de la confuzie la claritate, de la revoltă la pace, de la neputință la auto-asumare. Și toate călătoriile astea au plecat de la o criză personală. Așa cum mi-a spus un client de-al meu, într-un ecou al unui discurs fabulos al lui JK Rowling, exact pe tema crizelor care devin noi începuturi - "Am ajuns la fund. De aici chiar nu mai am unde să mă duc, decât în sus". "Middle age crisis" nu e doar un mit. Și nu e doar la "middle age".

Câte ceva despre rușine

Vinovăție înseamnă să te simți rău pentru ceea ce ai făcut, în timp ce rușine înseamnă să te simți rău pentru ceea ce ești

Auto-cunoaștere, Povești de viațăAlis AnagnostakisJanuary 7, 2016copii, educație, rușine Comments

Viața fără "Abia aștept!"

se poate trăi și fără "abia aștept". Prezentul se transformă oricum inexorabil în trecut de la un moment la altul. Copiii sunt doar niște remindere extrem de puternice ale acestei treceri pentru că ei se schimbă atât de repede, nu ai cum să ignori transformarea care îți spune că timpul nu stă pe loc. La ce bun atunci să-l mai grăbim și noi cu nerăbdarea noastră?

O carte pe lună - "Cei 6 stâlpi ai încrederii în sine" Nathaniel Branden

Stima de sine înseamnă să "ai încredere în mintea ta și să știi că ești demn să fii fericit".

Viața după o operație pe creier. Diana Badiu

Povești de viațăAlis AnagnostakisMarch 26, 2015Diana Badiu, guest bloggers, operație pe creier Comments

Să pui răul înainte! Sau mai bine nu!

Să fie oare posibil ca aceste două lumi în care pare că trăim - una gri și plină de pericole și alta însorită și plină de oportunități că coexiste? Să fie oare posibil ca singurul criteriu pentru a decide în care dintre ele vrei să trăiești să fie propria alegere?

Nu suntem poveștile noastre

Să devii conștient de rolurile pe care ai ales să le joci, de legătura lor cu povestea ta de viață și să descoperi că tu nu ești rezultatul poveștii tale, ci creatorul ei, poate fi un moment de cotitură în viața oricăruia dintre noi.

O carte pe lună. "Călăul Dragostei". Irvin Yalom

Cu toții ne luptăm cu temeri, blocaje, bagaje emoționale cărate prin viață din vremuri în care eram prea tineri ca să știm ce să facem cu ele. Cu toții avem nevoie la un moment dat de cineva care să ne asculte fără judecată, care să ne fie oglindă și care să creadă despre noi că vom ieși la lumină, că suntem frumoși și buni și plini de resurse, chiar acele clipe negre în care noi înșine nu mai găsim puterea să credem.

Cărți, Povești de viațăAlis AnagnostakisNovember 1, 2014cărți, Irvin Yalom, psihoterapie Comments

Despre "Trebuie", "Nu se poate", "Încerc" și alți tirani

Sunt oameni care trăiesc făcând ceea ce simt că s-au născut să facă. Nu e mereu ușor. Nu e comod. Drumul asumării de sine aduce deseori cu sine nesiguranță, frică. E greu să croiești poteci prin hățișuri neumblate. Autostrăzile deja bătătorite te invită mereu cu iluzoria lor aură de siguranță. Și totuși, câtă bucurie e pe drumul ăla pe care tu și numai tu l-ai ales! Câtă libertate într-o viață în care nu mai știi sigur unde o să fii peste cinci ani, însă știi cu certitudine de ce ești astăzi aici.