O carte pe lună - "Hrănește-ți Demonii - Înțelepciune antică și rezolvarea conflictelor interioare"

feeding your demons

Cartea lunii ianuarie are un titlu mai neobișnuit și un mesaj pe măsură. Este cu siguranță una din cele mai bune cărți pe care le-am citit anul trecut, una a cărei înțelepciune m-a făcut să privesc cu alți ochi un subiect despre care credeam că știu câte ceva - conflictul interior. Cartea asta - "Feeding Your Demons" de Lama Tsultrim Allione a răspuns la întrebări pe care nici nu puteam să le articulez cum trebuie înainte să o fi citit.

Am găsit-o într-o librărie micuță din Seattle și m-a atras titlul. Apoi am citit un pic despre autoare și am știut că trebuie s-o cumpăr. Tsultrim Allione este poetă, scriitoare, învățătoare, Lama și fostă călugăriță budistă. Pe scurt, o femeie absolut remarcabilă. A petrecut ani lungi de studiu în Nepal - șapte dintre ei în viața monahală. A revenit în lume, s-a căsătorit și a descoperit cea mai valoroasă lecție spirituală - traiul în lumea "normală", cu dificultățile și tragediile ei, și continuarea unei practici spirituale în același timp. A trecut prin două divorțuri și moartea tragică a unuia dintre copii înainte să desopere o cale prin care să poată aduce și folosi în viața ei de mamă și soție înțelepciunea pe care o dobândise în anii de călugărie.

Această femeie extraordinară a creat un pod între înțelepciunea estului și realitățile pragmatice ale existenței unui vestic. A descoperit că demonii cu care oamenii "normali" se confruntă în fiecare zi, mergând la serviciu sau având grijă de familiile lor, sunt cel puțin la fel de înspăimântători ca cei cu care se confruntau vechii mistici aflați în stări de meditație profundă pe vârful unui munte. Demoni ca "frica", "gelozia", "dependența", "furia", "depresia", "vinovăția" - sunt reali, capabili să distrugă vieți, și pot fi înfruntați folosind câteva practici budiste care aproape s-au pierdut în negura timpurilor.

Tsultrim Allione a descoperit că putea folosi înțelepciunea antică budistă ca să ajute oameni moderni să-și vindece relațiile și viețile. Și-a făcut o misiune de viață din a deveni acel "pod", acel "translator" care putea decripta ritualuri străvechi și le putea face accesibile minții moderne. Practica pe care ea a readus-o la viață se numește - Chöd - și a fost creată acum mai bine de un mileniu de o altă femeie fascinantă - Machig Labdrön - o budistă iluminată și o rebelă a timpurilor ei. Allione a rebotezat "Chöd" și i-a dat un nume mult mai interesant -  "Feeding Your Demons" (Hrănește-ți demonii)"

Ideea extrem de simplă, contraintuitivă, din spatele acestei practici este că toți am fi mult mai fericiți dacă am înceta să ne mai luptăm cu demonii noștri. Dacă am înceta să ne mai luptăm cu noi înșine ca să ținem dietă, să ne lăsăm de fumat, băut, înfuriat și în loc să ne războim cu forțele tenebroase ale inconștientului nostru le-am înfrunta, le-am personifica, ne-am imagina că "demonii" sunt ființe vii, care respiră, care au o formă, o culoare, că i-am putea vedea în fața noastră și că am putea avea un dialog. Allione spune că există trei întrebări fundamentale pe care oricare dintre noi le putem adresa demonului nostru, odată ce avem clar în minte imaginea lui:

Ce vrei de la mine?

Ce ai nevoie de la mine?

Cum o să te simți când o să primești ce ai nevoie?

Ceea ce a creat ea este de fapt un exercițiu de vizualizare extrem de puternic pe care îl poți face singur sau alături de un prieten sau psiho-terapeut. Persoana care pune întrebările își dă, evident, și răspunsurile, însă din perspectiva "demonului". Dialogul se desfășoară în gând sau cu voce tare iar răspunsul care vine primul în minte e considerat mereu cel bun.

De exemplu, cineva care se confruntă cu demonul "dependenței de mâncare nesănătoasă" ar putea întreba:

Ce vrei de la mine?- Răspunsul ar putea fi: "Vreau să mănânci tot timpul", "Vreau să-ți îneci amarul în mâncare", "Vreau să te simți mereu plin", "Vreau să-ți faci toate poftele".

Ce ai nevoie? - Răspunsul "demonului" ar putea fi: "Am nevoie să mă simt hrănit", "Am nevoie de plăcere", "Am nevoie de o evadare", "Am nevoie de liniște și pace".

Cum o să te simți când o să primești ce ai nevoie? - Și ar putea urma răspunsul: "O să mă simt satisfăcut", "O să mă simt în pace", "O să mă simt fericit". Răspunsul la a treia întrebare este mereu o emoție pozitivă. Dacă demonii noștri ar avea glas am descoperi poate că tot ce vor ei este să se simtă în siguranță, iubiți, împăcați, fericiți, veseli - la fel ca orice altă ființă de pe lumea asta.

Odată ce ai răspunsul la a treia întrebare, vechiul ritual budist sugerează să-ți vizualizezi corpul, întreaga ființă, transformându-se într-un nectar ce conține exact emoția pozitivă pe care "demonul" a spus că ar simți-o și să te "oferi" lui. "Hrănește-ți demonii" înseamnă, la propriu, să-i hrănești cu ceea ce au ei nevoie - pace, blândețe, bucurie. Înseamnă să încetezi să te mai lupți cu ei și să începi să-i transformi în aliați.

Este un exercițiu de imaginație, însă imaginația noastră ne poate schimba realitatea. Tsultrim folosește în practica ei "imaginația activă" - acea capacitate a minții noastre de a se remodela și transforma. Făcând acest exercițiu până la capăt s-ar putea să descoperi că, pe măsură ce este "hrănit", demonul se transformă în ceva inofensiv sau ar putea chiar să se metamorfozeze într-un aliat. Atunci când demonul din imaginația ta a fost complet transformat, știi că exercițiul a luat sfârșit. Allione spune că exercițiul poate fi repetat ori de câte ori avem nevoie, de câte ori suntem copleșiți de o emoție negativă și că poate fi o formă extrem de eficientă de "auto-terapie" emoțională.

Ințelepciunea din spate, care face ca un astfel de ritual extrem de simplu să fie incredibil de eficient, este că demonii interiori cu care ne luptăm uneori toată viața ne sunt de fapt niște profesori nerprețuiți dacă alegem să îi vedem așa. Orice suferință emoțională sau fizică ne poate învăța ceva valoros cu condiția să o privim ca pe o profesoară, nu ca pe un mare ghinion.

Ideea de a ne "împrieteni" cu demonii noștri, de a ne oferi pe noi înșine drept "hrană" propriilor noastre slăbiciuni, frici sau alți inamici interiori poate părea radicală și complet împotriva a tot ceea ce am fost învățați. Mereu ni s-a spus să ne luptăm cu slăbiciunile, defectele sau viciile noastre, să le controlăm, să le depășim. Tsultrim Allione spune că a-ți "hrăni" în mod simbolic demonii nu înseamnă a capitula în fața lor, ci doar a le recunoaște și accepta valoarea de învățători, de trepte spre o versiune mai bună și mai înțeleaptă a noastră. Ea mai spune că lupta asta continuă cu acele aspecte ale noastre care nu ne plac nu face decât să le întărească. Demonii prind puteri când ne luptăm cu ei și devin doar niște umbre sau niște biete caricaturi când îi privim în ochi și încetăm să ne mai temem, ba chiar avem curajul să ne "oferim" lor.

A ne îmbrățișa demonii fără frică ar putea însemna ruperea, în sfârșit, a acelei conexiuni care ne ținea ferecați de ei de la bun început. Vrem sau nu, suntem legați de inamicul nostru. Legăturile sunt ura, resentimentele, frica. A-ți îmbrățișa inamicul interior cu dragoste și iertare înseamnă a tăia acea legătură. Mai înseamnă și a integra acea parte din tine de care ai fugit mereu - umbra ta - partea pe care ai detestat-o și negat-o. Îneamnă să descoperi lecția pe care ți-o poate oferi propria umbră și s-o folosești ca să-ți trăiești viața mai departe senin și mai conștient.

"Hrănește-ți demonii" e un exercițiu care poate fi făcut pentru orice tip de "demon" personal sau interpersonal.  Poate fi util când ne confruntăm cu orice fel de emoții negative, fobii, relații toxice. Este, până la urmă, o metodă de auto-vindecare emoțională. NU este o metodă de influența pe altcineva din viața noastră. Demonii de care vorbește Allione sunt mereu cei dinăuntrul nostru, chiar și atunci când suntem prea orbiți de ură sau suferință și convinși că inamicul e în afară. Exercițiul ăsta nu este ceva ce poți face cu sau pentru cineva, ci doar cu și pentru tine însuți.

Citind cartea am fost fascinată de modul în care autoarea a aplicat această tehnică în propria viață. A folosit-o ca pe o formă de introspecție și re-echilibrare în cele mai cumplite momente și a reușit să-și păstreze seninătatea în clipe în care alți oameni poate s-ar fi prăbușit. Totul datorat, în mare parte, acestei înțelegeri a "demonului" și acestui mod de "lucru" cu el.

"Feeding your Demons" există pe Amazon.com în formă fizică. Din păcate n-am găsit-o (încă) și în format electronic, însă cred că poate fi un cadou extraordinar pe care să vi-l faceți vouă sau celor dragi. Cartea e în primul rând o poveste de viață, dar și o poveste despre auto-cunoaștere și vindecare într-un mod cu totul inedit.

De ce mi s-a părut atât de valoros un (aparent) simplu exercițiu de imaginație? Pentru că am convingerea că mulți dintre noi ne luptăm prea mult și prea des cu noi înșine, cu emoțiile noastre, cu cei din jur. Și lupta asta dă rareori rezultate pe măsura efortului. Cum ar fi să încercăm altceva? Cum ar fi să adoptăm schimbarea și evoluția personală dintr-o perspectivă  un pic mai pașnică, mai înțeleaptă? S-ar putea să fim surprinși...