Eu cred că toți avem o misiune în viața noastră. Pentru mine misiunea este acel "de ce" fundamental, acea motivație profundă care dă sens întregii noastre existențe. Este, cum spune unul din mentorii dragi sufletului meu, Robert Moss, "darul nostru unic creativ" ("our unique creative gift"). Este acel "ceva" al nostru care face lumea un loc un pic mai bun pentru că noi trăim în ea. Mai cred că misiunea nu poate fi ceva ce ne privește doar pe noi, în izolare, ci are mereu legătură cu ceilalți, ne conectează cu ei și devine o energie prin care fiecare ne putem schimba propria viață atingând în același timp în mod pozitiv existențele celor din jur.

Și vorbind despre oameni și misiunea lor, Mihaela Vlad este un om pe care îl admir foarte mult și care și-a asumat o misiune tare grea și nobilă în același timp. După ce și-a pierdut tatăl, plecat dintre noi mult prea devreme, și a trecut prin trauma despărțirii definitive fără un suport de specialitate, Mihaela a realizat cât de puțin înțeles și cât de profund tabu este subiectul morții și al doliului în România. Cei care se confruntă cu drama morții cuiva iubit deseori nu au cu cine că vorbească, se văd confruntați cu o singurătate apăsătoare și înconjurați de rude și prieteni care speră să-i vadă "depășind" cât mai curând momentul și care rareori au abilitățile sau disponibilitatea de a fi cu adevărat susținători în perioada de doliu.

Din propria dramă s-a născut misiunea Mihaelei. Din acel moment și-a dedicat toată energia creerii unei organizații care să poată oferi susținere celor ce pierd pe cineva drag - de la un sfat până la consiliere psihologică. Așa a apărut asociația Există Viață după Doliu. Visul ei este să creeze o rețea de centre naționale de sprijin pentru cei care se văd confruntați cu dispariția unui soț, copil, părinte, frate - care să poată suna la orice oră la o linie telefonică unde să primească un sfat sau o încurajare iar apoi să poată merge în cel mai apropiat oraș pentru a beneficia de consiliere psihologică care să îi ajute să depășească cu bine o încercare atât de grea.

Mihaela a făcut în ultimii doi ani extrem de multe lucruri pentru a-și împlini visul. Ea este, pentru mine, unul din acei oameni care transformă lumea în fiecare zi și își trăiesc misiunea cu o dragoste și o dedicare extraordinare. A depășit curajoasă toate obstacolele de până acum - majoritatea venite din dificultatea de a obține finanțare pentru un proiect atât de ... "sensibil". Misiunea Mihaelei are cuvântul "moarte" în subiect, iar asta e suficient pentru a-i face pe cei din jur să-și întoarcă privirea și să pretindă că există alte subiecte mai importante care merită atenție. Ceea ce poate nu e la fel de evident e că misiunea Mihaelei este, mai presus de orice, despre viață. Moartea e o poartă, o trecere, la fel cum e și nașterea, însă e cumplit să privești pe cineva iubit pășind prin ea. Ai nevoie de ajutor în astfel de momente, iar Mihaela, prin organizația pe care a creat-o, poate oferi acel ajutor.

Acum și ea are nevoie de susținerea noastră. Nu i-am spus că voi scrie acest articol, va fi umilul meu cadou de Crăciun pentru ea, un om care face lumea un loc mai bun și a cărui poveste cred din tot sufletul că merită spusă. Orice formă de finanțare pentru Asociație poate însemna că anul viitor alte sute de persoane vor avea pe cineva alături în suferința lor. Aici sunt mai multe detalii despre modalitățile în care putem ajuta. Și, dacă simțiți că misiunea Mihaelei vă inspiră la fel de mult ca pe mine, m-aș bucura s-o împărtășiți și altora, dând "share" acestui articol.