Ani de zile, la final de an, îmi stabileam tot felul de obiective pentru anul următor - așa-zisele "rezoluții". Aveam sentimentul că dacă nu am o listă de bifat pentru următoarele 365 de zile nu progresez. De vreo 3 ani ceva s-a schimbat. Am mult mai puțină nevoie să bifez și mult mai multă să fiu prezentă în fiecare moment. Am înlocuit vechile obiective cu intenții pentru anul următor - un fel de viziune despre cum mi-ar plăcea să mă simt și să fiu peste încă 12 luni. În aceeași notă, la final de an am încetat să mă mai "evaluez" în funcție de câte bife sunt pe lista mea și am început să îmi acord un pic de timp să simt ce fel de om am devenit în ultimul an, să mă gândesc pentru ce sunt recunoscătoare, ce lecții am învățat, ce vreau să duc mai departe și în ce fel sper să cresc în anul care vine.

2015 a fost pentru mine un an magic. A fost anul în care am fost cu adevărat prezentă în propria mea viață zi de zi. Anul ăsta am creat Școala de Coaching și am avut experiența extraordinară a unui grup de oameni care au învățat unii de la alții, s-au deschis și s-au arătat unii altora în toată vulnerabilitatea lor și, ca rezultat, s-au transformat și m-au transformat.

Tot anul ăsta i-am fost alături lui Viorel în călătoria lui de șase luni de la un amator pasionat la bucătar profesionist. Am experimentat, din nou, cum e să fii departe fizic și aproape sufletește și vă spun cu mâna pe inimă că se poate și că distanța, gestionată corect, poate întări prietenii și relații de iubire. Întâmplător sau nu, una din cele mai bune prietene ale mele locuiește în altă țară, iar asta nu ne-a împiedicat să vorbim mult și des și să ne simțim la fel de aproape cum ne-am fi simțit dacă locuiam în același oraș.

2015 m-a făcut mamă. Nu, maternitatea nu mi-a dat un sens nou în viață, cum foarte multă lume spune că e musai să se întâmple. Eu cred că e mare nevoie să ai un sens înainte să devii părinte ca să nu pui apoi în spinarea copilului tău povara de a fi sensul vieții tale. Dar ăsta e un subiect lung și greu și merită un articol separat.

M-am bucurat de fiecare zi de sarcină și am ales să o văd ca pe o perioadă specială care nu m-a împiedicat să fac nimic din ceea ce mi-am dorit. Am muncit cu la fel de mare drag și energie, am făcut sport și am mâncat mai sănătos decât în oricare alt moment al vieții mele. Cu ocazia asta am căpătat un respect nou pentru corpul meu - cred că el, corpul, are niște resurse fantastice și o înțelepciune a lui pe care deseori uităm să o ascultăm, prea grăbiți și blocați în mintea noastră.

De când a venit Edna în viața mea am tot felul de revelații - descopăr forța aia vitală pe care o avem toți în noi și care, când eram micuți cum este ea acum, ne împingea înainte. E incredibilă tenacitatea cu care cu bebeluș exersează în fiecare etapă a dezvoltării lui - e muncă grea să ridici capul, să reușești să-l ții drept și să privești înainte. E un efort extraordinar să comunici nevoile tale atunci când încă nu ai cuvinte, să te străduiești să articulezi primele sunete, să îți folosești plânsul în nenumărate feluri ca să te faci înțeles. E admirabilă curiozitatea nestăvilită cu care copiii explorează tot ce îi înconjoară - fiecare activitate banală din viețile noastre, cum ar fi spălatul vaselor sau tocatul legumelor, a devenit mai interesantă privită prin ochii mereu uimiți și fascinați ai Ednei. Am extraordinar de mult respect pentru copilul meu și pentru toți copiii din lumea asta. N-a fost treabă ușoară să ajungem unde suntem acum ca și adulți și experiența alături de fetița mea mă face să nu mai iau "de bun" nici unul din lucrurile care mi se păreau firești - e un miracol că pot merge, vorbi, gândi și pot fi recunoscătoare pentru toate aceste "cuceriri" pe care le-am făcut cu sudoare la o vârstă prea fragedă ca să-mi mai aduc conștient aminte.

Anul ăsta m-a făcut un om mai bun, mai conștient, mai prezent. Evenimentele îngrozitor de triste din noiembrie mi-au reamintit, dacă mai era nevoie, cât de prețioasă e viața, cu tot ce ne aduce ea. Sunt poate mai conștientă ca niciodată de propria mortalitate, de cât de fragilă sunt și cât de ușor pot dispărea și constat că gândul ăsta, în loc să mă înspăimânte, mă face să vreau să mă bucur și mai mult de acum cu toate ale lui.

Nu am niciun obiectiv pentru 2016. Am doar intenția să mă aduc pe mine în lume, să învăț lucruri noi, să-mi dau voie să trăiesc cu totul și să fiu cu prezentă în fiecare clipă. Aștept cu bucurie să reiau Școala de Coaching cu o nouă promoție, să îmi văd fetița crescând, descoperindu-se pe sine și s-o însoțesc în călătoria ei și să mă bucur de toate proiectele frumoase pe care le creează Viorel și de cele pe care o să le gândim și creștem împreună.

Vouă, celor care găsiți pe aici, prin căsuța mea virtuală, câte un strop de inspirație sau de energie bună, vă doresc un an frumos, bucuros, trăit conștient, în care să trăiți ca și cum viața ar fi un mare teren de joacă iar voi doar niște copii.