Tocmai m-am întors de la Tărlungeni, un sat de lângă Brașov, de care până acum vreo două luni nici nu auzisem și care astăzi ocupă un loc foarte special în sufletul meu. Acolo are loc, de vreo 5 săptămâni, cea mai mare tabără de leadership în educație organizată vreodată România - Leadership Summer Academy a celor de la Teach for Romania.

21 de tineri învățători și profesori; peste 50 de traineri voluntari care au lucrat cu profesorii; mai mult de 600 de ore predate în mijlocul vacanței de vară celor 200 de copii care au venit voluntar la școală; peste 12 ore de predat, învățat, feedback, reflecție în fiecare zi pentru fiecare dintre profesori, timp de 6 săptămâni. Echipa Teach for Romania, care a muncit zi și noapte să facă toate astea posibile, are doar 11 oameni.

Cei 21 de profesori se pregătesc pentru a preda, din septembrie, în scoli defavorizate din toate colțurile țării. ONG-ul Teach for Romania îi va susține oferindu-le sprijin (inclusiv material) care să le permită să plece în cea mai mare aventură a vieții lor - schimbarea destinelor unor copii cărora nimeni nu le dă astăzi nicio șansă. Vor preda copiilor de etnie romă, copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate, copiilor de condiție modestă, ai căror familii cu greu își permit să îi trimită la școală. Vor preda în condiții care vouă sau mie ni se par greu de imaginat. Și toate astea pentru că ei cred că educația din România se poate schimba și că schimbarea începe în clasă.

Am avut două ateliere ieri și azi cu "profii" - cum se numesc ei între ei. Am râs, am plâns, mi-a tremurat inima și mi s-a umplut sufletul de bucurie și de emoție vâzând cu câtă pasiune vorbeau despre "copiii lor". "Îi visez noaptea" - îmi spunea una dintre tinerele profe.

Profii recrutați de Teach for Romania pentru program au trecut printr-un proces de selecție foarte riguros. Au intrat în tabăra de pregătire doar cei mai buni - și profesional, și uman. O parte din ei și-au dat examenul de titularizare chiar înainte de a pleca în tabără la Tărlungeni. Toți au luat note peste 8. Inspectorii care i-au examinat au spus că n-au văzut demult profesori atât de bine pregătiți la titularizare. Asta era înainte ca ei să fi trecut prin vreun curs - abia fuseseră recrutați. Au urmat 6 săptămâni "de foc" care le-au testat limitele dincolo de ceea ce oricare dintre ei își imaginase când au ales să intre în proiectul ăsta.

La Tărlungeni, după trei săptămâni de predare zilnică, copiii (marea lor majoritate de etnie romă) care nu știau ce înseamnă să stai la oră fără urlete, fără haos și fără bătaie (că așa le face lor "doamna" - cea care le predă în restul anului și așa-și fac și între ei), s-au lipit pur și simplu de profesorii lor de peste vară. Au învățat, au desenat, s-au jucat, le-au dăruit profelor fustele tradiționale de care sunt atât de mândri. S-au gândit la meseriile pe care le-ar plăcea să le facă când vor fi mai mari, au aflat o mulțime de lucruri - de la ce este o cascadă (da, mulți nu auziseră niciodată cuvântul ăsta!) la ce înseamnă o pasiune (și ăsta a fost un cuvânt nou pentru mulți dintre ei). Au fost pentru prima dată în viața lor la Zoo în Brașov și tot pentru prima dată în viață au ieșit din sat (Brașovul aflat la doar 10 km distanță era pentru cei mai mulți doar un vis).

În timpul ăsta profii au primit observatori la cursurile lor - oameni cu experiență de predare - care le-au dat feedback. Au avut mentori care i-au ajutat să înțeleagă ce fac bine și ce pot îmbunătăți. Au trecut printr-o mulțime de încercări - de la stresul de a sta 6 săptămâni departe de familie, la oboseala programului lung și solicitant din fiecare zi, la momente de neputință în a stăpâni o clasă de copii care nu aveau cea mai mică noțiune despre disciplină sau respect și trebuiau învățați, de la zero, cu foarte multă răbdare și iubire, că școala poate fi și bucurie.

În doar câteva săptămâni, o mână de oameni au schimbat o comunitate întreagă. Copiii au venit la școală. Au devenit curioși. Au început să învețe. Au învățat să vorbească pe rând. Au descoperit că bătaia nu e soluția rezolvării oricărui conflict. Profii idealiști de acum câteva săptămâni au râs, au plâns, au progresat, s-au certat că nu sunt și mai buni, și mai stăpâni pe ei, că nu le dăruiesc copiilor și mai mult decât o făceau deja. S-au bucurat împreună cu cei mici de fiecare progres. Știu  toți copiii pe nume și le știu poveștile. S-au ajutat între ei la ore și au învățat unii de la alții și de la mentorii lor.

Ieri am avut în fața mea un grup de tineri foarte obosiți (tocmai veneau după jumătate de zi de lecții la clasă) și extraordinar, dincolo de cuvinte de frumoși. Le-am spus cât de minunați sunt și cât de curajoși și cât mă inspiră și le-am văzut lacrimi în ochi. Ei nu se consideră excepționali. Au încă momente când nu cred despre ei înșiși că sunt suficient de buni.

Fondatorii Teach for Romania au părăsit job-uri foarte bine plătite în corporații ca să înceapă proiectul ăsta. Săptămâni întregi toți membrii echipei de organizare au dormit două ore pe noapte ca tabăra să poată funcționa. Pentru mine, ei sunt niște eroi. Au reușit să recruteze oameni inteligenți, buni, educați, profesioniști, care ar putea cu ușurință preda în cele mai bune școli din țară, dar care și-au lăsat orașele natale și au ales să se mute la țară sau în cartiere mărginașe și să schimbe vieți.

Vreau să știți că oamenii ăștia există. Aș vrea să spuneți și altora despre ei. N-o să auziți despre ei la știri. N-o să aibă loc între scandaluri politice, accidente de mașină și Bianca Drăgușanu. Dar merită să aflați despre ei. Merită să știți despre sacrificiul lor, despre curajul lor nebun, despre munca lor, despre dragostea lor fără margini pentru copii pe care alții îi consideră niște poveri în spinarea sistemului. Ei sunt eroii cărora probabil nimeni niciodată n-o să le facă vreo statuie. Dar lor nu le pasă de asta - fiecare zâmbet de copil fericit e răsplata lor. Sunt oameni ca mine și ca voi. Sunt oameni care au ales să lase telecomanda deoparte și să schimbe lumea în care trăim. Și asta putem face și noi.