Dezvoltare personală. În jur se vorbește foarte mult despre asta.  Se pare că expresia a devenit o mare găleată în care sunt amestecați toți cei care, într-un fel sau altul, predau, fac coaching sau terapie, scriu sau vorbesc despre subiecte legate de învățare, conștientizare, succes personal și profesional, inspirație pentru o viață mai fericită, motivație, mergând până la spiritualitate în toate declinările ei. Amalgamul ăsta de oameni și subiecte închise toate în aceeași cutie se pare că a creat destulă confuzie și polemică. Termenul însuși - "dezvoltare personală" - e perceput de unii drept o cale spre a trăi vieți mai împlinite și fericite. Alții îl consideră un clișeu, un fel de "cârlig" pentru a vinde cărți sau cursuri unei audiențe naive, o modalitate de manipulare, speranțe false date unor oameni care speră să fie fericiți fără niciun efort și în general balast informațional ascuns sub cuvinte pompoase și fraze sforăitoare.

De câteva zile tot vorbesc cu Viorel despre treaba asta - el simte că ceea ce facem eu și comunitatea profesională căreia îi aparțin nu e suficient înțeles. El a fost cel care m-a îndemnat să îmi pun întrebarea dacă se poate face un pic de ordine și aduce claritate în jurul subiectului. Aici e încercarea mea de a face asta.

Cum arată piața de "dezvoltare personală"? Cine sunt oamenii care practică așa ceva și ce îi califică?

Sunt două întrebări la care pot răspunde din prisma experienței mele de până acum, fără a avea pretenția că sunt deținătoarea vreunui adevăr absolut. Articolul ăsta este o invitație la reflecție mai profundă, la a lua în serios o temă care, nu întâmplător, stârnește atâtea controverse, și a vă pune voi înșivă întrebări care, sper, o să vă ajute să deosebiți clișeul de aspectele cu adevărat utile drumului vostru spre propria evoluție.

Atunci când sunt întrebată cu ce mă ocup răspunsul scurt este "sunt trainer și coach". Lucrez cu oameni din companii în diverse formule de cursuri corporate și coaching executiv, lucrez cu oameni care au nevoie de mine pentru că trec printr-o perioadă grea din punct de vedere personal, lucrez cu tineri din ONG-uri din zona de educație.

Indiferent cine este audiența, contribuția mea ar putea fi descrisă cam așa: "creez cadre de învățare în care oamenii să se cunoască mai bine, să afle "de ce"-urile din spatele acțiunilor și deciziilor din fiecare zi, să trăiască mai conștienți și mai prezenți în propriile vieți - la birou și acasă".

În companii, partea de introspecție de care mă ocup este doar o componentă din ceea ce se cheamă "dezvoltarea angajaților" în zona "soft" (adică tot ceea ce înseamnă învățare non-tehnică, pentru că tot ce este tehnic, de la sisteme IT, project management la limbi străine, e inclus sub eticheta "hard"). Am colegi, tot pe zona "soft", care s-au specializat în training-ul de abilități- vânzări, leadership, relații cu clienții -  și se ocupă cu a-i învăța pe cei cu care lucrează să comunice mai eficient, să fie leaderi mai buni, vânzători mai buni, să lucreze mai armonios în echipă și în general să-și maximizeze potențialul în job-urile lor.

Clienții noștri corporate consideră training-ul și coaching-ul "dezvoltare profesională" și își propun uneori să tragă o linie între acest tip de învățare și cea "personală".Multe companii de training "soft" se poziționează ca furnizori de dezvoltare profesională. Tehnic vorbind, e logic să fie așa - participanții învață abilități interpersonale pentru a-și crește eficiența la job. Realitatea este că nu poți deosebi foarte ușor planurile atunci când vine vorba despre abilitățile "soft" - ele aparțin, prin excelență, persoanei. E imposibil să devii un comunicator mai bun în business și asta să nu aibă un impact și în viața personală. La fel cum e greu de crezut că poți deveni un om mai înțelept, conștient sau tolerant fără ca asta să te schimbe și ca profesionist. În ultimii ani am remarcat că linia dintre cele două devine din ce în ce mai vagă și am auzit din ce în ce mai mulți clienți companii vorbind despre "dezvoltare personală".

La ce folosește asta?

De ce ai vrea să fii mai conștient de tine însuți și de propriile motivații, de ce ai vrea să afli tot felul de tehnici comportamentale și de ce ar plăti o companie pentru ca angajații ei să învețe așa ceva?

Răspunsul e simplu - specialiști în dezvoltare organizațională și cercetători în domeniul culturii organizaționale au demonstrat de ani buni că managerii care sunt extrem de conștienți de propriile mecanisme comportamentale (și de cele ale oamenilor lor) și care au abilități de relaționare constructivă conduc echipe mai motivate și performante; cei care lucrează cu clienți găsesc resurse să gestioneze mai eficient o mulțime de situații dificile; vânzătorii pot privi complet diferit nevoile clienților lor și găsi modalități mai creative de a le satisface. Ca o consecință, companiile care investesc responsabil în dezvoltarea angajaților lor sunt mai profitabile pe termen lung. La nivel personal, există nenumărate studii foarte serioase care arată, din unghiuri și perspective diverse, cât de valoroasă e conștientizarea de sine, că permite oamenilor să ia decizii mai bune pentru ei și cei din jurul lor, să fie părinți mai înțelepți pentru proprii copii, să aibă relații mai constructive cu cei apropiați.

De unde vin cei care oferă astfel de servicii și ce îi califică pentru asta?

Meseria de trainer și cea de coach sunt noi în România prin comparație cu tradiția din alte țări. Trainingul a apărut primul, odată cu venirea la noi a multinaționalelor.

Există o întreagă generație de oameni care s-au orientat spre o nișă de piață care s-a deschis inițial în zona corporate, creată de companiile care aveau nevoie să dezvolte angajaților abilități care, într-o lume ideală, ar fi trebuit studiate la școală. Era nevoie de tehnici de comunicare și relaționare, inteligență emoțională, colaborare în echipă, vorbire în public - noțiuni de bază care permit unor oameni să conducă eficient alți oameni și să lucreze armonios într-un grup sau să-și prezinte coerent și convingător ideile în fața celorlalți. Din păcate puțini tineri angajați ieșeau de pe băncile facultăților echipați cu astfel de abilități, așa că a fost nevoie de companii care să ofere astfel de cursuri.

Primul val de traineri s-a format odată cu aducerea în România a mai multor francize de training corporate, binecunoscute la nivel internațional. Mulți din cei care au venit în training-ul profesionist lucrau deja în companii și au înțeles necesitatea unor cursuri de calitate, alții au devenit traineri după ce au descoperit meseria asta în organizații studențești în care au fost expuși la cursuri. Marea majoritate erau tineri și au aflat tainele meseriei mergând la nenumărate formări pe afară, învățând de la străinii care făceau asta de peste 20 de ani și, deseori, făcând greșeli usturătoare.

Într-o astfel de companie am ajuns și eu în 2007. Acolo, niște oameni speciali m-au învățat de la zero ce înseamnă meseria asta. În 2008 am învățat despre cultură organizațională și m-am acreditat ca și consultant, iar în 2009 am făcut prima mea formare serioasă de coaching. În jurul meu au crescut, odată cu mine, o mulțime de alți traineri. Companiile pentru care lucram au investit în noi timp, încredere și bani. Noi înșine am investit foarte mult în propria dezvoltare, într-un domeniu în care informațiile noi apar în fiecare zi iar certificările pentru a putea susține credibil un anumit tip de curs sau a face coaching la un nivel profesionist costă foarte mult.

Mai târziu, unii am ales drumul freelancing-ului și ne-am găsit propria nișă pe o piață care, acum, este foarte colorată și pestriță. Unii se adresează doar clienților corporate, alții publicului larg și alții, cum sunt și eu, ambelor categorii.

Spre marea mea bucurie, constat că în general există destul de mult respect reciproc în comunitatea asta - mi s-a întâmplat de multe ori în ultimii ani să lucrez frumos alături de colegi din alte companii de training pe aceleasi proiecte, la aceiași clienți. Mi s-a întâmplat să recomand alți traineri pentru proiecte pe subiecte unde știam că ei au expertiză mai mare decât mine și mi s-a întâmplat să fiu recomandată de alți traineri câtre clienții lor. De multe ori ne intersectăm în proiecte de voluntariat în care fiecare vine cu propria expertiză pentru o cauză mai înaltă. Așa s-a întâmplat recent în tabăra de vară a Universității Alternative, unde aproape 40 de facilitatori au lucrat cu studenții. Tot așa a fost și la Teach for Romania unde m-am întâlnit cu peste 30 de oameni - toți veniți acolo să ofere ceva din experiența lor pentru a pregăti o generație de profesori "altfel", care ar putea schimba viețile a mii de elevi în următorii ani.

În timp, unii dintre noi am început să facem și coaching pe lângă training. Alții au ales coaching-ul de la început. Unii folosesc sportul ca și pârghie de creștere pentru clienții lor. Unii au plecat din zona de training corporate și s-au specializat pe zona de "parenting". Alții s-au îndreptat încet înspre zona psihoterapiei și au trecut prin formări de ani de zile ca să poată ajuta oameni pentru care coaching-ul nu este suficient. Mulți avem bloguri și scriem despre subiecte care ne interesează.

Nu suntem doi la fel, nici nu privim domeniul nostru prin aceeași lentilă și poate tocmai asta e frumusețea unei piețe de unde clienții - indivizi sau companii- chiar pot să aleagă ce li se potrivește mai bine. Însă toți, absolut toți, cei pe care îi știu și care chiar își asumă responsabilitatea când scriu pe cartea de vizită "trainer", "coach" sau "terapeut"- s-au pregătit ani de zile pentru asta la modul cel mai serios - cu formări acreditate internațional, cu supervizare, cu licențe.

În mod foarte interesant, niciodată, în cei 8 ani de când lucrez în domeniul ăsta, nu am răspuns cu expresia "dezvoltare personală" la întrebarea "cu ce te ocupi?" și niciodată nu am auzit pe vreunul din mulții mei prieteni care, ca și mine, își petrec zilele în săli de training sau în cabinete de coaching, definindu-se ca "specialiști în dezvoltare personală". Deși folosesc deseori termenul pentru a descrie cărți sau anumite tipuri de cursuri, când e vorba de a explica cu ce mă ocup îl găsesc prea vag, prea imprecis, prea lasă loc de interpretări și îndoieli și prea sugerează că n-ai avut altceva mai bun și credibil de scris pe cartea ta de vizită. Asta nu înseamnă că toți cei care se declară a fi "traineri" sau "coachi" chiar pot fi credibili.

Dacă aș fi un client în căutare de cursuri sau experiențe de dezvoltare aș pune întrebări foarte precise celui căruia am ales să-i ofer încrederea mea. Aș întreba despre experiențele profesionale care l-au adus unde este, de formările pe care le-a făcut pentru a putea practica meseria asta, de clienții cu care lucrează, de proiectele pe care le are și, în general, aș evita să apelez la cineva despre care nu am absolut nicio referință, alta decât o prezentare scrisă pe un site. Aș fi sceptică atunci când mi se promit panacee pentru problemele mele, "chei ale succesului" sau soluții-instant în "X pași" pentru fericire garantată.

Când îți alegi medicul te interesezi înainte cine e, pe cine a mai tratat și cu ce succes, nu-i așa? De ce nu ai face același lucru și cu cei de la care alegi să înveți ceva pentru evoluția ta ca om?

Aș fi selectivă și când e vorba de  blog-uri de dezvoltare personală sau de cărțile pe care aleg să le citesc. Există nenumărate cărți și site-uri valoroase, ale unor oameni care chiar au cercetat subiectele despre care scriu, și există și o cantintate uriașă de balast. Eu una îmi aleg cărțile și resursele online după criterii foarte clare - mi-au fost recomandate de oameni pe care îi respect sau le-am descoperit ca referințe în alte cărți sau pe alte site-uri pe care le-am considerat utile și credibile. Am prea mult de citit și prea puțin timp de investit în informații redundante.

Dincoace de clișee, "dezvoltarea personală" implică, pentru mine, drumul fiecăruia spre potențialul lui maxim în viața asta. Potențialul de a fi fericit personal și profesional, de a crea lucruri cu sens și impact pozitiv, de a relaționa armonios, de a fi un părinte responsabil și un partener bun pentru cel cu care îți împarți existența.

Ne dezvoltăm personal în fiecare zi, învățând de la cei din jurul nostru, citind, investind în educația noastră. Ne dezvoltăm chiar și dacă nu facem conștient nimic din cele de mai sus. Cred că e în natura noastră să evoluăm.

Cunosc oameni simpli, care n-au citit în viața lor o carte de "self-development" și care au mai multă înțelepciune decât alții care au mers la zeci de cursuri și n-au schimbat nimic în viețile lor. Astfel de oamni pot deveni ei înșiși surse de dezvoltare personală pentru ceilalți. Cunosc și oameni care descoperă la un moment dat că evoluția lor nu a fost în direcția pe care și-au dorit-o și care au adevărate revelații în urma unui curs bun sau a unui proces de coaching.

A-ți lua dezvoltarea în propriile mâini nu înseamnă, pentru mine, nimic altceva decât a alege să "cârmești" barca propriei vieți în direcția în care chiar îți dorești să se îndrepte, a-ți pune constant întrebări despre tine și lumea din jur, a fi dispus să înveți ceva din tot ce ți se întâmplă și a avea curajul să ceri ajutor atunci când simți că ai nevoie.

Mai cred și că dezvoltarea personală nu este o scurtătură spre fericire, nici nu e presărată cu rețete miraculoase pentru a face ușor bani mulți sau a-ți îndeplini visele fără niciun fel de efort. Dezvoltarea personală e un proces de înțelepțire, de creștere a ta, din interior, iar creșterea nu se întâmplă peste noapte. Nu cred că există un singur fel de a te dezvolta personal și nici n-o să evoluezi prea curând limitându-te la citatele inspiraționale de pe net, la un articol de blog  sau la o carte plină de sfaturi "cum să" dacă nu faci și un efort să selectezi informațiile pe care le citești și, după ce le-ai ales pe cele relevante, să aplici acele lucruri care chiar simți că ți se potrivesc și te-ar ajuta să te transformi în sens pozitiv.