Există oameni în viețile noastre care sunt o inspirație prin însăși existența lor. Oameni în preajma cărora nu ai cum să fii trist, obosit sau pesimist. Oameni care îți amintesc că n-ai de ce să te plângi vreodată, că viața e frumoasă și, cu atitudinea potrivită, totul e posibil. Flori e un astfel de om.

În fiecare săptămână vine la mine acasă și face curat lună. Calcă impecabil și, dacă o rogi, îți gătește dumnezeiește. O cunosc de vreo 5 ani și am ajuns să o consider mai mult decât o prietenă. Mama îmi spune că Flori e mama noastră de la București și a avut grijă să-i mulțumească, atunci când s-au întâlnit, pentru că "are grijă de fetele ei". Odată, când am fost plecată o lună întreagă și la întoarcere, după 24 de ore prin avioane, am ajuns în miez de noapte flămândă și ruptă de oboseală, am găsit casa curată și parfumată și în frigider sărmăluțe și ciorbiță gătite de Flori ca "să aibă și fata ceva de mâncare când vine".

Dincolo însă de talentul ei de gospodină, Flori e o adevărată inspirație pentru felul în care își trăiește viața - cu umor, încredere și un optimism cum rar mi-a fost dat să întâlnesc.

Are 45 de ani și "la bază" e prelucrător prin așchiere. A lucrat ani de zile într-o fostă fabrică de stat, până când activitatea s-a restrâns și banii au devenit atât de puțini încât s-a văzut nevoită să caute altceva. S-a angajat într-o fabrică de încălțăminte, fără să aibă vreun habar despre cum se fac pantofii, dar convinsă că poate să învețe. Și a învățat. Curând ajunsese una din cele mai apreciate lucrătoare - într-o perioadă când fabrica producea masiv pentru export ajunsese să ia acasă pantofi și să coasă manual nopțile împreună cu câteva vecine pe care tot ea le-a învățat cum se face treaba asta. Făcea și ea un ban în plus și își ajuta și prietenele să câștige.

Din ce câștiga Flori își ajuta părinții și frații - e singura fată într-o familie de băieți și viața a făcut ca tocmai ea să fie stâlpul casei. Tot stâlp e și în propria ei familie - tot ce a făcut vreodată a făcut pentru fata ei - unicul copil - pe care a învățat-o devreme valoarea banului obținut prin munca proprie. În vacanțele din liceu fiica ei o ajuta pe Flori la pantofi - așa a câștigat singură bani pentru primul ei telefon mobil, de care era tare mândră. Când i-am cunoscut fata am îndrăgit-o pe loc și am admirat relația lor frumoasă ce părea mai degrabă între două prietene decât între părinte și copil.

Mai târziu tot Flori și-a îndemnat fata să învețe bine o limbă străină, să-și ia un certificat Cambridge - iar acum e mândră că fiica și ginerele ei trăiesc fericiți și își cresc băiețelul muncind cinstit în Anglia. Ea i-a ajutat să plece și tot ea i-a ajutat în primele luni, până s-au pus pe picioare într-o țară nouă. Când am întrebat-o dacă se gândește și ea să emigreze mi-a spus: "Când o veni vremea o să plec, de ce nu? Ce, nu o să pot eu să învăț engleza? Ba bineînțeles că o să pot, m-am descurcat eu cu altele, o să mă descurc și cu asta!". 

Pentru Flori nu există probleme, doar soluții. "Când am o problemă", îmi spune, "prima dată mă gândesc la cine pot apela să mă ajute, iar dacă nu e nimeni mă gândesc cum altcumva mă pot descurca. Și, mulțumesc lui Dumnezeu, m-am descurcat de fiecare dată."

Flori e un model de om care trăiește la Cauză. De când o cunosc n-am auzit-o vreodată plângându-se că ceva e prea greu, că a avut ghinion, că n-are bani sau că orice altceva nu merge. Dacă Flori ar fi o propoziție probabil că ar fi "Da, sigur că se poate!".

Când a venit Criza și fabrica de încălțăminte a dat faliment s-a văzut nevoită să se reinventeze din nou. A pus mâna pe ziar și a căutat de lucru. A găsit un post de menajeră în casa unei familii bogate - 12 ore pe zi, o zi da o zi ba - gătea, călca, spăla, servea masa - devenise un soi de hibrid cameristă/majordom/bucătăreasă și făcea față capriciilor unei patroane care voia ca totul să fie impecabil în orice moment. A plecat într-un moment când a fost tratată nedrept. Flori e un om foarte tolerant, dar pentru ea cinstea și dreptatea nu pot fi cumpărate cu bani.

S-a apucat din nou de căutat și a găsit un alt post în casa unei familii care acum țin la Flori ca la una de-a lor. De luni până vineri muncește la ei în casă, și sâmbăta mai face curat în alte câteva case. Duminica face curat la ea acasă și gătește pentru soțul ei iar eu nu încetez să mă mir cum de reușește să nu se plângă niciodată de oboseală.

De câte ori știu că vine la mine zâmbesc. Îmi e tare drag să stau de vorbă cu ea. Flori e unul din cei mai înțelepți oameni pe care îi cunosc. "Viața e prea scurtă ca să trăiești nefericit" spune ea simplu. Aplică convingerea asta în tot ce face, în familia ei, în relația cu oamenii din jur. Flori e puternică pentru că e convinsă că fericirea e o alegere.

De multe ori când îmi vine să mă plâng de ceva sau mă gândesc că am probleme îmi aduc aminte de ea. Pentru mine ea este un simbol al puterii atitudinii în viața noastră. Într-o țară în care majoritatea oamenilor se plâng de ceva, în care nemulțumirea cronică a atins cote epidemice, Flori își câștigă existența muncind cu drag și nu se teme de ziua de mâine nu pentru că ar avea vreo "plasă de siguranță" ascunsă pe undeva ci pentru că are o încredere profundă, sănătoasă, în propria persoană și într-un Dumnezeu care, pentru ea, a fost mereu binevoitor deși viața ei a fost departe de a fi ușoară. Eu cred că Dumnezeu e bun cu Flori pentru că ea a ales să-l vadă așa și să trăiască mereu din latura luminoasă a vieții. Și pentru asta o admir, o respect și o consider o mare sursă de inspirație.

De astăzi sper să devină și pentru voi. Și mai sper ca astfel de oameni, care pot trece neobservați într-un iureș al existenței în care trăim pe pilot automat, prea puțin atenți la minunile care se întâmplă zi de zi în jurul nostru, să fie mai vizibili. Sper articolul ăsta să vă ducă cu gândul la cei care pe voi vă inspiră, să fie un îndemn la a deschide ochii și a începe să-i vedem cu adevărat pe aceia de la care, dacă vrem, putem învăța ceva valoros, care să ne ajute în drumul nostru prin labirintul ăsta uneori magnific, uneori copleșitor, al existenței.